Klaus Iohannis, apel către români: „Haideți să respectăm normele stabilite de autorități!”

Publicat: 30 mart. 2020, 14:10 Autor: Elena News
Klaus Iohannis, apel către români: Haideți să respectăm normele stabilite de autorități!

Preşedintele Klaus Iohannis a avut astăzi, la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, alături de premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. 

După această ședință, președintele României a susținut o declarație de presă.

„Din păcate, azi avem aproape 2.000 de cazuri de infecții cu coronavirus. E foarte mult și treubie împreună să ne străduim mai mult, mai bine. E nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților. Nu vă întâlniți cu alte persoane, dar dacă e obligatoriu să vă întâlniși, evitați contactul fizic, stați la distanță unii de alții. Cei mai vulnerabili sunt persoanele peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare, depinde de noi să le respectăm. S-a stabilit ca în intervalul 11 – 13 cei peste 65 de ani să poată ieși pentru aprovizionare, haideți să îi lăsăm pe ei. Noi avem tot restul zilei la dispoziție să facem aprovizionarea”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: „Vrem să promovăm produse românești, avem nevoie de aceste materiale”

„Am discutat cu premierul și ceilalți miniștri despre materiale de protecție. E o problemă reală în toată lumea. Am început să identificăm producători români. Primele rezultate nu au întârziat să apară. Deja există producători care s-au reprofilat și vor produce măști, halate de protecție, alții ventilatoare pentru secțiile de urgență. Fiți pro-activi, veniți cu idei către guvernanți, pentru că vrem să promovăm produse românești, avem nevoie de aceste materiale. Repet: haideți să respectăm normele stabilite de autorități”, a mai spus președintele României.

 

Publicat: 30 mart. 2020, 14:10 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×